5000 i.Hr

Provenienţa orezului reprezintă un subiect intens disputat, însă se consideră că planta este atât de veche, încât probabil nu se vor cunoaşte niciodată locul şi perioada exactă a dezvoltării sale. Mărturiile lingvistice şi botanice scot în evidenţă originea timpurie a cultivării orezului de către om de-a lungul unui arc întins, începând din estul Indiei, trecând prin Myanmar, Thailanda, Laos, nordul Vietnamului şi până în sudul Chinei. Există nenumărate legende mitologice legate de originea orezului, cu toate că istoricii nu pun mare preţ pe acestea.

Orezul a fost cultivat în Asia de Sud-Est încă din timpuri străvechi, fiind una dintre cele mai longevive culturi: în China, prezenţa orezului se pare că datează din anul 5.000 î.Hr.
Cu toate acestea, se bănuieşte că procesul de cultivare al orezului a început simultan în mai multe ţări acum 6.500 de ani. Această plantă a fost cultivată pentru prima dată în regiunea văii râului Yangtze şi, la scurt timp după aceasta, cele două mari varietăţi de orez, Indica şi Japonica, erau răspândite în China Centrala.